Cătălin Drulă, despre situația de la Metrorex: Circulă un fake news de la sindicate că salariile rămân la fel și nimeni nu e cercetat

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus miercuri, la finalul ședinței de guvern, că acțiunile penale împotriva sindicatului de la metrou continuă.”Circulă un fake news de la sindicatul din Metrorex cum că nimeni implicat în protestul de la metrou nu pățește nimic, că salariile rămân la fel și nimeni nu e cercetat. Vă spun că acțiunile de la DNA și DIICOT continuă. Poliția a identificat 350 dintre participanții care au blocat metroul. Pagubele sunt de 2,8 milioane de lei. Acțiunea este îndreptată împotriva sindicatelor. Chiar ei au semnat un proces verbal în care au transmis că acțiunea a fost o oprire voluntară a lucrului.În cadrul Metrorex, legat de salarizare și de personal, este matematic și contabil imposibil a păstra aceleași salarii, măsură care nu poate fi susținută de bugetul actual: ori se acceptă o renegociere din partea angajaților, ori se ajunge la concedieri, ori varianta cea mai puțin fericită – insolvența. Este vorba de sănătatea economică a unei companii căreia îi lipsesc veniturile pentru a-și asigura salariile.Legat de spațiile comerciale: în urma notificării pentru eliberarea lor, este o somație care expiră pe 2 aprilie, după care mergem înainte cu evacuarea spațiilor, demolarea lor. Pe niciunul dintre fronturi nu dăm un pas înapoi. Nici noi de la minister, nici cei de la Metrorex.În procesul verbal de la sindicat temele de discuție au fost puse drept concluzii. Este ștampilat de Metrorex, dar acțiunile disciplinare (interne) vor fi suspendate o săptămână, până pe 5 aprilie. Asta a fost o înțelegere încă din ziua protestului. De aceea și polițiștii au identificat participanții.” a declarat Cătălin Drulă în cadrul unei conferințe de presă.Metrorex a anunţat, marţi seară, că s-a finalizat prima rundă de discuţii dintre conducerea companiei şi reprezentanţii sindicatului. În cadrul discuţiilor directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv, a spus ideea că nu vor exista disponibilizări, iar cercetarea celor care au participat la protestul de vineri este suspendată. Conducerea companei anunţă, însă, că problemele financiare ale Metrorex trebuie rezolvate.”Discuţiile cu sindicatul USLM s-au finalizat marţi, 30 martie, cu aceleaşi concluzii precum cele stipulate în procesul verbal de vineri, ziua acţiunii ilegale, care a dus la blocarea metroului. În cadrul discuţiilor, directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv, a reiterat că, la acest moment nu se vor opera disponibilizări. Situaţia economică a companiei va fi pe agenda unei discuţii viitoare, însă ea rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să îşi asaneze problemele financiare”, a transmis, Metrorex, într-un comunicat de presă.Potrivit documentului, ”matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri şi cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliţi prin lege”.”De asemenea, legea nu este subiect de negociere. Pe perioada discuţiilor cu sindicatul, acţiunea disciplinară internă la adresa participanţilor la acţiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura Bucureşti. Acesta stipulează că perioada de discuţii are termen data de 05 aprilie. Celelalte acţiuni de natură penală şi cele menite să recupereze prejudiciul cauzat companiei înaintează firesc”, a mai transmis compania.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*