Când vom renunța la masca de protecție? Explicațiile medicului Adrian Marinescu

„Pandemia nu se închide precum o ușă”, a declarat medicul infecționist Adrian Marinescu, în direct la Digi24. Directorul medical al Institutului „Matei Balș” a mai adăugat că situația epidemiologică ar putea fi controlată prin măsurile anti-COVID și prin campania de vaccinare care a debutat, la noi în țară, pe 27 decembrie.„Pandemia nu se închide precum o ușă, dar vrem să o închidem într-un timp rezonabil, pas cu pas. Și atunci, am nevoie să mă vaccinez și am nevoie de măsurile de prevenție pentru ca virusul să dispară ușor-ușor din circulație. Este ceea ce-mi trebuie ca să pot să rezolv pandemia într-un interval de timp – n-o să-l precizăm de-acum, că e greu de spus, dar după părerea mea, pandemia se va închide transformând-o în focare de regiune sau în focare izolate și lucrul acesta va însemna o perioadă mai lungă de timp”, spune medicul infecționist.Adrian Marinescu explică faptul că pandemia ar putea fi controlată în momentul în care populația va fi imunizată în proporție de 70%. Tot atunci ne putem aștepta și la măsuri de relaxare. „Când mă refer că se va închide mă refer la faptul că imunizarea va fi la nivel de masă și probabil că 70 la sută din populația globului va fi imunizată și atunci clar că măsurile de relaxare vor veni. Când mă refer la regiuni, e posibil ca la un moment dat pandemia să spunem că s-a închis, dar să fie anumite regiuni unde o să mai avem cazuri. “Facem diferența între a mai exista virusul și a fi pandemie. La un moment dat, cu siguranță nu va mai fi nevoie să purtăm mască”, spune medicul Adrian Marinescu.Directorul medical al Institutului Balș estimează că situația ar trebui să se echilibreze din toamnă. De asemenea, “Momentul în care se va întâmpla să renunțăm la măsurile de prevenție e greu de spus și întrebarea e: vom renunța la purtarea măștii în spațiile închise? Nu, cred că întâi o să mergem cu spațiile deschise, o să o luăm treptat. Așa cum măsurile restrictive au venit pas cu pas, și cele de relaxare vor veni de asemenea”, a punctat Adrian Marinescu.„Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie grele de-acum. Nu m-aș gândi că e vorba de un vârf sau de un platou, m-aș gândi că sunt două luni cu presiune mare la nivelul spitalelor și mă aștept ca undeva după aceste două luni lucrurile să se așeze treptat și în momentul în care se termină vara, să fie în mod categoric mai bine decât acum”, estimează directorul medical al Institutului „Matei Balș”.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*