Bebeluș român de numai 10 luni, mort în timpul unei vacanțe în Turcia. Familia, răpusă de durere: „L-am luat în brațe și era inconștient”

Un bebeluș român de numai 10 luni, pe nume Arian Roman, a murit în dimineața zilei de 13 august, în Antalya, Turcia. Micuțul se afla în vacanță alături de părinți și fratele mai mare, într-un resort din Lara.

Bebeluș român de numai 10 luni, mort în Turcia

În dimineața respectivă, Arian s-a trezit la ora 05:00 și nu părea că are vreo problemă de sănătate. A mâncat, iar cu puțin timp înainte de ora 07:00 părinții au observat că starea micuțului s-a schimbat radical. Pe pielea micuțului au început să apară pete, iar copilul a început să se învinețească, conform Rotalianul.

Părinții s-au dus rapid la recepția hotelului unde erau cazați și au anunțat că micuțul este inconștient. Pentru că nu exista niciun doctor disponibil chiar în acel moment, turiștii au intervenit și au încercat să îl resusciteze pe micuț. De asemenea, a fost chemată și o ambulanță, dar aceasta a întârziat foarte mult.

Copilul a fost transportat la spitalul din Antalya, însă a fost prea târziu, medicii nu au mai putut să îi salveze viața. Încă nu se știe care este cauza exactă a decesului. Pe lângă durerea provocată de decesul micuțului, părinții trec și prin momente teribile din cauza procedurilor de repatriere.

Părinții nu își pot duce copilul acasă. Birocrația din Turcia îi ține blocați

Din cauza birocrației, părinții nu pot lua trupul micuțului. Consulatul italian din Smirna le-a transmis că pentru pașaportul mortuar este nevoie de documente originale trimise prin poștă. Autoritățile au respins trimiterea prin e-mail, prelungind astfel timpul de așteptare.

Costurile aferente procedurilor medicale și funerare au depășit 5.000 de euro, bani acoperiți temporar cu ajutorul prietenilor. Pentru a face față cheltuielilor și pentru a putea repatria trupul, familia a deschis un cont pentru donații.

Familia locuia de peste 20 de ani în Italia, iar oamenii de acolo s-au mobilizat și au început să ofere o mână de ajutor. De asemenea, primarul localității unde stăteau a anunțat că ține legătura permanent cu consulatul și cu agențiile funerare pentru ca familia să își aducă cât mai repede copilul acasă. De asemenea, autoritățile au transmis că sunt dispuse să ofere sprijin administrativ și să semneze orice document necesar pentru a grăbi procedurile.

Lasă un comentariu