Minorul de 15 ani și-a asumat fapta joi, 29 ianuarie, în fața Curții Coroanei din Birmingham. Victima sa a fost un copil de numai 12 ani, pe nume Leo Ross.
Ce a spus minorul de 15 ani despre faptele comise
Leo se întorcea acasă de la școala la care învăța Yardley Wood, Birmingham. În acel moment a fost înjunghiat în abdomen de către adolescent.
Totul s-a întâmplat pe data de 21 ianuarie 2025, conform BBC.
Ulterior, băiatul a fost găsit într-un parc, pe o alee de lângă un râu. Mai mulți trecători au încercat să-i sară în ajutor, iar serviciile de urgență au interevenit rapid la fața locului. Însă, din păcate, în cele din urmă, Leo și-a pierdut viața la spital.
La vârsta de doar 12 ani, Leo a fost catalogat drept cea mai tânără victimă a criminalității cu arme albe din regiunea West Midlands.
Familia copilului a explicat că nu-i lua mai mult de 10 minute să parcurgă drumul dintre școală și casă.
La rândul lor, autoritățile au precizat că acesta vorbea la telefon cu un prieten, întrucât plănuiseră să se întâlnească în Parcul Trittiford Mill, lângă un anumit copac.
Prietenul lui Leo a ajuns la locul întâlnirii, dar băiatul nu a mai apărut. Familia în care copilul se afla în plasament l-a descris drept „cel mai dulce și mai bun băiat, care îi punea pe ceilalți înaintea sa”.
Autorul faptei, care avea 14 ani atunci când i-a luat viața lui Leo, a pledat, în cele din urmă, vinovat. Autoritățile au aflat că arma crimei fusese aruncată într-un râu din zonă.
De asemenea, acesta a mai recunoscut că a atacat alte trei femei în vârstă și că a deținut un obiect tăietor-înțepător.
Parchetul a transmis că victimele au fost rănite grav după ce au fost împinse la pământ, lovite, relatează sursa citată.
Autorul faptei nu a oferit nicio explicație despre ceea ce a făcut
În urma anchetei s-a aflat că adolescentul a rămas la locul atacului, unde a discutat cu oamenii legii și a pretins că l-ar fi găsit în mod întâmplător pe copilul de 12 ani, într-o stare deosebit de gravă, pe malul râului Cole.
Autoritățile sunt de părere că Leo și autorul faptei nu aveau nicio legătură, fiind vorba despre un atac complet aleatoriu și neprovocat.
Potrivit anchetatorilor, în timpul audierilor, adolescentul de 15 ani nu a părut să aibă remușcări și nu a oferit nicio explicație suplimentară. Acesta a răspuns „fără comentarii” la întrebările care i-au fost adresate în legătură cu Leo și atacurile comise anterior, mai transmite BBC.
Citește și: Patru minori au sechestrat și torturat toată noaptea o adolescentă de 15 ani, în Lyon
Înainte cu șase luni ca băiatul să pledeze vinovat, procesul fusese amânat pentru ca experții psihiatri să îl poată supune unor evaluări.
Sentința va fi pronunțată pe 10 februarie, conform anunțului făcut de judecător. Până atunci, adolescentul va rămâne închis într-un centru de detenție pentru minori.
La locul unde agresorul i-a luat viața lui Leo, oamenii au depus flori și mesaje scrise. În unele dintre mesaje se menționează că acesta a fost „iubit de mulți oameni” și că „viețile noastre nu vor mai fi la fel fără tine”.










