Autorităţile anunţă noi măsuri de relaxare, evenimente sportive şi concerte test. Cîţu: “E normal ca persoanele vaccinate să îşi continue viaţa”

Coloane de ambulanţe, saloane arhipline, pacienţi care aşteaptă cu orele eliberarea unui pat. Sunt imagini care ne-au marcat dar care pare că s-au întâmplat cu mult timp în urmă. E un coşmar pe care cei mai mulţi vor să îl uite şi să îşi ducă viaţa normal, aşa cum era înainte de pandemie. Iar cifrele îi încurajează să facă acest lucru. Coronavirusul începe să se stingă şi forţat de vaccinare. Florin Cîţu, premierul României: “Toate scenariile sunt pe masă. Din punctul meu de vedere, e normal ca persoane vaccinate să poată să îşi continue viaţa. Persoanele care s-au vaccinat şi nu mai reprezintă un risc în societate ar trebui să se bucure de o viaţă normală. 1 iunie e data la care vrem să avem o schimbare”.În ultimele două săptămâni, s-au confirmat puţin peste 20 de mii de cazuri noi. E cea mai scăzută medie de peste jumătate de an încoace, aşa că autorităţile sunt de acord cu reluarea pelerinajelor, cu organizarea unor evenimente sportive sau proiecţii cinematografice test. Raed Arafat: “Trei, crearea posibilităţii, astfel încât competiţiile sportive să se poată desfăşura pe teritoriul României cu spectatori doar că pentru test sau pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului şi Sportului şi cu avizul Ministerului Sănătăţii. Participarea va fi permisă doar persoanelor vaccinate sau persoanele care se află între a 15 a zi şi 90 a zis ulterioară infectării sau a persoanelor care prezintă un PCR negativ nu mai vechi de 72 ore. Asta era propunerea CNSU. În timpul şedinţei de guvern s-a mai adăugat la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi testul antigen nu mai vechi de 24 h. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spactacole concerte să se poată desfăşura cu public peste 50% din capacitate”.Relaxarea mult-aşteptată va permite ocuparea tuturor camerelor hotelurilor sau deschiderea piscinelor şi spaurilor, tot cu anumite condiţii. Vor putea fi organizate şi evenimente private, nunţi şi botezuri. Reprezentanţii HoReCa s-au arătat dispuşi să achite chiar valoarea unor teste rapide pentru cei care refuză vaccinarea. Corina Martin, reprezentant HoReCa: “Ne-am opus purtării măştii pe plajă şi în mare, ceea ce am obţinut în discuţia cu premierul Florin Cîţu. Faptul că se relaxează mai mult restricţiile impuse până acum, pe măsură ce înaintăm în seyonul de vară şi pe măsură ce temperaturile cresc, şi acest lucru ajută, e un lucru pozitiv. Într-un fel, avem liber la vacanţe, evident că ne dorim să atragem mai mulţi turişti şi vizitatori către destinaţiile de vacanţă din România”. “E ok să nu ne grăbim. E destul de parşivă boala asta. La restaurante am văzut că e mai multă lume decât normal, dar e bine, dacă nu îi lăsau şi pe ei să producă ceva, închideau complet”. “Noi stăm la sat şi suntem mai relaxaţi, nu e ca la oraş”. “O să ne relaxam cu încetul, nu dintr-o dată. iar ni se urcă la cap. Oamenii s-au săturat de atâta..”Gelu Duminică, sociolog: “România nu face decât ceea ce şi celelalte ţări europene fac, respectiv să încerce relansarea economiei şi a vieţii sociale cu care am fost obişnuiţi, pentru cei care optează să se vaccineze. Din punctul meu de vedere, nu este o discriminare. Pe principiul, binele privat este inferior binelui comun, obligaţia mea de stat este să protejez binele comun”. Măsura cea mai aşteptată este renunţarea la mască. Guvernul spune că ea se poate adopta, cel puţin în exterior, dar nu mai devreme de 1 august.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*