Autocar plin cu zeci de români, blocat în Franţa. Motivul pentru care şoferii au fost arestaţi

Un autocar plin cu zeci de români a fost oprit vineri de poliţiştii de frontieră pe autostradă, în zona localităţii Perthus din sudul Franţei. Poliţiştii francezi au precizat că autocarul era condus de doi şoferi naţionali care transportau 30 de conaţionali.

Potrivit publicaţiei Lindependant.fr, cei 30 de români, cu acte de identitate valabile, au încercat să intre în Franţa cu teste PCR false.Alte ArticoleZece vapoare din România, pe care se află peste 100 de mii …COVID-19 ar fi fost creat într-un laborator din China. Fostul …Ora Pământului 2021. Luminile vor fi stinse între orele 20.30 …

Citeşte şi: Războiul vaccinurilor, Franţa acuză Marea Britanie de şantaj. „Eşti vaccinat atunci când ai făcut două doze”

În urma controlului, poliţiştii francezi au stabilit că toţi cei 30 de pasageri aveau câte un un certificat fals de test PCR negativ. Mai mult, anchetatorii au precizat că documentele au fost în mod evident falsificate.

Cei doi şoferi au fost arestaţi, în timp ce pasagerii au fost trimişi înapoi în România, notează sursa citată.

Test PCR, obligatoriu la intrarea în Franţa

Potrivit Ministerului de Externe, starea de urgență a fost reinstituită pe tot teritoriul Franței începând cu data de 17 octombrie 2020 și a fost prelungită până la data de 1 iunie 2021.

RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL:

Intrarea în Franța:

1. Persoanele care sosesc din Spațiul European (Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican și Elveția):

Autoritățile franceze recomandă evitarea tuturor călătoriilor neesențiale dinspre statele spațiului european către Franța, precum și din acest stat către spațiul european.

Începând cu data de 31 ianuarie 2021, ora 00:00, toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franța din țările spațiului european au obligația de a prezenta companiei de transport și autorităților care efectuează controlul de frontieră un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.

Măsura se aplică pentru toate tipurile de deplasare: aeriană, maritimă, rutieră și feroviară.

Citeşte şi: Teste obligatorii şi controale aleatorii. Germania e îngrozită de creşterea numărului de cazuri din Franţa şi sporeşte restricţiile la frontieră

Germania a anunţat că va spori controalele sanitare în cazul călătorilor care sosesc din Franţa, prin ‘teste obligatorii’ şi ‘controale aleatorii’, a anunţat vineri şeful diplomaţiei de la Paris, Jean-Yves Le Drian.

„Explozia epidemiei în Germania avansează mai rapid decât se aşteptau ei şi, în consecinţă, vor întări testele sanitare la intrarea pe teritoriul german din cauza extinderii epidemiei în acest moment în Franţa”, a afirmat Jean-Yves Le Le Drian la postul de radio France Info.

„Aceasta înseamnă controale sanitare aleatorii sporite faţă de ceea ce există în prezent, cu teste obligatorii şi carantină recomandată”, a precizat el.

Până în prezent, departamentul Moselle, învecinat cu landurile Saar şi Renania-Palatinat, este singura zonă din Franţa considerată de Germania ca având risc ridicat. O astfel de măsură ar antrena restricţii importante de circulaţie, mergând de la obligaţia de a prezenta un test negativ la intrarea pe teritoriul german, până la intrarea în carantină timp de 10 zile sau chiar impunerea de controale stricte la frontiere.

Citeşte şi: Lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. Românii care vin din Marea Britanie nu mai intră în carantină

 

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*