Au început audierile după tragedia cu trei morți de la Babeș. Managerul spitalului, o doctoriță și un angajat de la tehnic, luați la întrebări de procurori

Din declarațiile acestora reiese că exista un echipaj medical în unitatea mobilă ATI. În cursul zilei de astăzi urmează audierea personalului medical și tehnic. De asemenea, tot marți va fi efectuată o expertizare a TIR-ului ATI cu o firmă acreditată pe aparatură medicală.Reamintim că, luni seară, sistemul de alimentare cu oxigen la secția mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală s-a defectat. În urma acestei avarii, trei pacienți au murit, iar cinci au fost transferați la alte unităţi spitaliceşti. Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.Cele trei persoane care au murit luni seara după ce instalaţia de oxigen a unităţii mobile ATI de la Spitalul Victor Babeş s-a defectat sunt femei cu vârste între 63 şi 84 de ani.Cadavrele au fost transportate la INML, iar TIR-ul ATI a fost sigilat, anunţă Poliţia Capitalei.”La data de 12.04.2021, poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei – Serviciul Omoruri, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în aceeaşi zi, 3 pacienţi internaţi în Unitatea Terapie Intensivă Mobilă din curtea Spitalului Clinic „Victor Babeş” Bucureşti au decedat.La faţa locului s-a deplasat echipa complexă, formată din poliţişti ai Serviciului Omoruri, specialişti ai Serviciul Criminalistic şi medic legist. În unitatea de terapie intensivă mobilă au fost identificate cadavrele a 3 persoane, femei, cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani şi respectiv 63 de ani”, a precizat marţi dimineaţă Poliţia Capitalei.- Articol realizat cu ajutorul informaţiilor obţinute de reporterul Observator Corina Matlinschi –

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*