AstraZeneca, doză de neîncredere. Peste 300.000 de români au refuzat vaccinul, deși Agenția Medicamentului nu a constatat un pericol după imunizare

Europa este in alerta după declaraţii contradictorii legate de imunizarea cu AstraZeneca. Este clar că există o legătură între tromboze şi vaccin, spune coordonatorul european al strategiei pentru vaccinuri. Agenţia Medicamentului din care face parte anunţă însă că nu a ajuns la o asemenea concluzie. Scandalurile dese omoară şi încrederea populaţiei.E o scenă pe care o vedem tot mai rar în centrele de vaccinare din ţară. Motivul este legat de desele informaţii legate de formarea unor cheaguri de sânge, potenţial fatale, după administrare. Compania producătoare dar şi mai mulţi oficiali europeni au declarat în repetate rânduri că nu există dovezi edificatoare în acest sens, iar beneficiile depăşesc cu mult eventualele riscuri. Şi totuşi, nu mai departe de astăzi, într-un interviu pentru presa italiană, un membru al Agenţiei Europene a Medicamentului spune că există o legătură între serul AstraZeneca şi apariţia cazurilor de tromboză. Afectaţi sunt în special tinerii. Instituţia a anunţat imediat că o concluzie oficială va fi anunţată abia zilele următoare. Controversele din jurul vaccinului Astra Zeneca i-au făcut pe sute de mii de români să renunţe la acest ser. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: Au fost peste 207.000 de anulări în platformă, iar dintre persoanele programate care şi-au confirmat programarea, avem circa 99.000 de persoane care nu s-au prezentat, care şi-au anulat programarea, ceea ce reprezintă 28% din cei care confirmaseră programarea.19.338 de locuri mai sunt disponibile în centrele AstraZeneca, în mai bine de jumătate din judeţele ţării. Peste 5.000 sunt numai în Timiş, judeţ fruntaş la numărul de infectări săptămâni la rând. Iar în Braşov, se mai găsesc în jur de 1.500, dar oamenii nu se înghesuie. Dacă în centrele Pfizer sunt peste 700.000 de români, în cele Moderna aproape 50.000, în cele AstraZeneca s-au înscris mai puţin de 13.000. În numai trei ore, astăzi s-au retras aproape 1.000 de persoane care iniţial au dorit serul britanic. Au fost raportate şi la noi șapte cazuri de tromboză din care treide către persoane imunizate cu AstraZeneca şi patru cu Pfizer, dar comitetul de vaccinare spune că nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: Nu ne aşteptăm la o retragere a autorizării de punere pe piaţă a acestui vaccin. Ne aşteptăm să se facă recomandări particulare poate pentru un anumit profil de persoană care eventual să fie la risc să dezvolte aceste tipuri de evenimente trombotice particulare. România va adopta toate măsurile încât siguranţa fiecărui cetăţean, fiecărei persoane care doreşte să se vaccineze să fie prioritară.În Regatul Unit au fost vaccinaţi cu AstraZeneca peste 18 milioane de oameni. Aici au fost raportate 30 de cazuri de tromboză şi 7 decese.Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Sfatul lor (n.r.: Agenției de reglementare a medicamentelor și a produselor medicale) pentru oameni este să mergeţi să vă vaccinaţi, să vă faceţi rapelul, este foarte important. În Olanda, Norvegia şi Danemarca e suspendată vaccinarea cu AstraZeneca până pe 15 aprilie. În Germania serul se administrează doar celor pentru 60 de ani iar în Franţa, populaţiei care are peste 55 de ani. Tot Guvernul de la Berlin ia în calcul să le facă rapelul cu un vaccin Pfizer sau Moderna celor care s-au vaccinat cu prima doza de AstraZeneca şi care au sub 60 de ani.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*