Armata franceză, acuzată că a ucis 19 civili la o nuntă în Mali, deși susținea că a omorât doar jihadiști. Parisul respinge ancheta ONU

Armata franceză a ucis în ianuarie, în urma unui atac aerian, 19 civili care participau la o nuntă în Mali, deși Parisul susținea că a ucis doar jihadiști, se arată într-un raport al ONU, respins de Paris.Pe 3 ianuarie, avioane de luptă franceze au lansat un atac în apropiere de un sat izolat – Bounti – în circumstanțe care au stârnit controverse, relatează France24. Localnicii din centrul țării au acuzat că francezii au deschis focul la o nuntă și au ucis civili. Armata Franței a respins acuzația și a spus că a ucis jihadiștii. De asemenea, a negat faptul că a avut loc o nuntă în Bounti în acea zi.Misiunea Organizației Națiunilor Unite în Mali, cunoscută sub numele de MINUSMA, a lansat ulterior o investigație. Într-un raport care rezumă concluziile anchetei, ONU a stabilit că a avut loc de fapt o nuntă care a adunat aproximativ 100 de civili. A adăugat că aproximativ cinci oameni înarmați, despre care se crede că sunt membri ai grupului jihadist Katiba Serma, au participat la petrecere.Ministerul francez al apărării a negat marți concluziile anchetei ONU. Într-o declarație, ministerul a declarat că „menține cu consistență și reafirmă cu tărie” că „la 3 ianuarie, forțele armate franceze au efectuat un atac aerian care viza un grup terorist armat identificat ca atare” în apropierea satului Bounti. Ministerul spune că a avut „numeroase rezerve cu privire la metodologia utilizată” pentru efectuarea anchetei ONU.Cel puțin 22 de persoane au murit în atacul francez, dintre care 19 erau civili, potrivit anchetei. „Grupul afectat de atac era alcătuit în mod covârșitor din civili care sunt persoane protejate conform dreptului internațional umanitar. Acest atac ridică îngrijorări serioase cu privire la respectarea principiilor conduitei ostilităților”, se spune în raport.Raportul ONU se bazează pe 115 interviuri individuale și constituie o critică rară a acțiunilor forțelor franceze în Mali. Mali se luptă să controleze o insurgență islamistă care a izbucnit pentru prima dată în nordul țării în 2012, înainte de a se răspândi în centru și spre vecinii Burkina Faso și Niger.Franța, fosta putere colonială, a intervenit în Mali în 2013 pentru a-i opri pe jihadiști și are acum aproximativ 5.100 de soldați dislocați în țara africană.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*