Aproape 100 de săteni trăiesc departe de civilizație, într-un sat izolat din Munții Banatului. Voluntarii le aduc medicamente și alimente

Nu au electricitate sau drum asfaltat, sunt departe de civilizaţie, iar tehnologia le e complet străină. Şcoli, dispensare sau magazine nu există. În cătunele din Munţii Banatului îşi duc viaţa, izolaţi şi cu resurse limitate, aproape 100 de oameni. Doar câţiva voluntari le tulbură liniştea apăsătoare. Le aduc lunar medicamente, produse alimentare şi de igienă sau haine.Doar pe aici prin pădure, pe poteca de 11 kilometri, se poate ajunge la oamenii izolaţi din Munţii Banatului. Cei care trăiesc la peste 1000 m altitudine, au o singură legătură cu civilizaţia – nişte scări construite în anii 70, din lemn de salcâm proptite pe un perete de stâncă.Localnic: Trăim un trai rău pentru că nu avem drum, nu avem lumină, nu avem nimic ce ne trebuie un medicament trebuie să te duci la Herculane să-l iei, spitalele sunt închise… Daca se îmbolnaveşte cineva moare cu zile!80 de suflete locuiesc aici rupte de lume. Printre localnici sunt şi 12 copii. Băile Herculane este cel mai apropiat oraş, dar bătrânii nu au mai coborât din munte de ani buni. Animalele şi agricultura sunt principalele lor îndeletniciri. O rutină din care nu au mai ieşit de generaţii. O asociaţie din Timişoara şi-a propus să le aducă speranţă.Cristian Neghină, reprezentant ONG: În secolul 21, în România, nu se bucură de electricitate, nu se bucură de şcoală, nu se bucură, nu se bucură de servicii medicale sau de asistenţă socială. Am descoperit aceste cătune, aceste sate, care chiar au nevoie de ajutor şi dorinţa noastră de a face bine s-a mulat practic pe frumuseţea şi pe bunătatea acelor oameni.Oamenii au primit pachete cu alimente, medicamente şi haine, alături de produse de igienă.Reporter: Păi şi cum le duci?Localnic: Dar am traistă, le bag aici.Lunar, în cătunele din Munţii Banatului vor fi aduşi de acum un medic generalist, un stomatolog şi un tehnician dentar, care să-i îngrijeacă pe oameni. Un gest mic pentru un scop mare, un răspuns la nevoia unei comunități. Pentru ca accesul să fie mai uşor un om de afaceri a donat deja un ATV.Localnic: Să ajungă cadre medicale care să le satisfacă nevoile primare de consultare, să ajungă tot felul de alimente primare de care au nevoie.Voluntarii vor să amenajeze aici şi un drum forestier, să aducă lumină în casele oamenilor, la propriu, să repare moara şi să asigure accesul la educaţie prin redeschiderea şcolii.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*