Anca Androne, detalii din culisele serialului Adela: „M-am bucurat că am primit un rol negativ”

În seara aceasta după Observator, serialul Adela vă aduce noi poveşti de viaţă, mărturisiri emoţionate, suspans, dar şi dezvăluiri care schimbă destine. Actriţa Anca Androne a fost prezentă în platoul Observator şi ne-a dat mai multe detalii din culise.Anca Androne joacă rolul Deliei Andronic în serial, o femeie de carieră, foarte ambiţioasă, care nu lasă nimic la voia întămplării. Adora înalta societate şi nu ratează nicio petrecere a elitelor. Anca este soţia lui Bogdan Talaşman în serial, dar nu au căsătorie fericită, ci una bazată doar pe interes. “Chipurile e un rol negativ, dar pentru că nu îmi place să mă repet în interviuri şi am tot zis ca e negativ, aş vrea să ne uităm dintr-o altă perspectivă la acest personaj având în vedere că am terminat un sezon de filmat şi este singura care vede clar şi vede adevărul . Şi este absolut firesc să fie frustrată că nimeni nu este de partea ei. M-am bucurat că este un rol negativ pentru că nu am exersat în zona asta prea mult nici în teatru. Am două roluri în zona aceasta, atât. În zona de film chiar deloc, am jucat mai mult victime şi m-am bucurat pentru că o fac cu umor şi ma amuz foarte tare.”, a povestit actriţa. Anca Androne s-a născut pe 30 decembrie 1973 la București. A studiat actorie la Bucureşti, în cadrul UNATC, dar şi la Academia de Teatru din Berlin.A jucat în numeroase spectacole, de la teatru de tip experimental până la Becket si Shakespeare, dar şi în diferite filme. Cum va evolua povestea Deliei Andronic, dar şi a celorlate personaje, telespectatorii vor putea urmări în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1. Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*