Amenzi de sute de mii de lei, aplicate după protestele de marţi seara. Ministrul Lucian Bode: “Dreptul la liberă exprimare a fost înţeles greşit”

În jur de 14.000 de oameni au participat la protestele organizate, marţi seara, în întreaga ţară, iar Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a anunţat că au fost aplicate, în total, amenzi de circa 670.000 de lei.Lucian Bode a precizat că “dreptul la liberă exprimare a fost înţeles greşit de o minoritate care a ales să se exprime violent”. S-au acordat, în total, aproximativ 1.300 de amenzi la cele 78 de manifestări de proteste care au avut loc în 39 de judeţe ale ţării.Lucian Bode, citat de news.ro, a lăudat modul în care au intervenit forţele de ordine, spunând despre acţiunile acestora că “s-au făcut cu calm, cu profesionalism şi cu fermitate. Asta deşi am văzut ce s-a întâmplat cu acea minoritate care a instigat în permanenţă, a provocat forţele de ordine şi a provocat statul, într-un cuvânt”.De asemenea, ministrul Afacerilor Interne a ţinut să precizeze că la protestele de marţi seara au participat de aproape două ori mai multe persoane faţă de protestele de duminică seara, 14.000 de participanţi, faţă de 8.000 de participanţi, câţi au fost duminică seara, însă am avut o cifră cu mult sub cea înregistrată luni seara când, în total, în România au protestat în jur de 31.000 de persoane.În legătură cu situaţia de la Brăila, unde mai multe persoane au atacat forţele de ordine, Lucian Bode a ţinut să precizeze că “în jurul orei 23.30, un grup de tineri minori parte dintre ei au atacat forţele de ordine, au aruncat spre forţele de ordine cu diverse obiecte, au rănit un jandarm şi au provocat distrugeri la câteva autospeciale ale Jandarmeriei. S-a deschis un dosar de urmărire penală, sunt cercetări în curs şi în funcţie de ceea ce va rezulta în urma acestor cercetări se vor aplica prevederile legale”.Lucian Bode consideră că lucrurile nu au scăpat de sub control chiar dacă inclusiv la Bucureşti s-au înregistrat acte de atac asupra forţelor de ordine şi pagube materiale semnificative.În legătură cu Vlad Voiculescu şi Raluca Turcan, care au fost surprinşi nepurtând mască de protecţie, Lucian Bode a spus că “nu sunt adeptul sancţiunii de dragul sancţiunii. Rolul nostru nu este acela de a sancţiona populaţia, de a sancţiona cetăţenii, rolul nostru al struturilor MAI este acela de a determina cetăţenii să respecte măsurile de protecţie sanitară”.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*