Alexandru Rafila: S-ar putea ca în toamnă să avem o ciculaţie a virusurilor gripale semnificativ mai intensă decât în sezonul precedent

Alexandru Rafila susține că este extrem de important ca lumea să se vaccineze anti-gripal, pentru a trece cu bine de sezonul rece.”S-ar putea ca în toamnă, în iarnă, să avem şi o circulaţie a virusurilor gripale mai intensă sau semnificativ mai intensă decât în sezonul precedent. (…) Nu trebuie neapărat începută mai devreme campania de vaccinare antigripală, în octombrie e ok dacă începe, important este ca lumea să mai vrea să se vaccineze în contextul în care anul trecut, ştiţi bine că au rămas un milion de doze nefolosite, iar cei care s-au vaccinat, mulţi sunt îndoiţi de utilitatea vaccinării, pentru că nu a existat circulaţia virusurilor gripale. În acest an, dacă toate măsurile acestea legate de utilizarea măştii şi aşa mai departe nu vor mai fi funcţionale, în mod evident circulaţia virusurilor gripale va fi mai intensă sau poate chiar intensă, mai ales că, după un an de pauză, şi imunitatea aceasta care există în mod obişnuit în comunitate faţă de infecţia gripală sigur că este mai mică pentru că virusul nu a circulat, s-au îmbolnăvit extrem de puţine persoane şi atunci evident că şi faţă de gripă trebuie să ne pregătim în mod obişnuit. Eu vă spun cum o să fac eu, eu o să mă vaccinez, familia mea se va vaccina, este bine ca lumea să ţină cont de lucrul ăsta. Chiar dacă anul trecut nu am avut sezon gripal, anul acesta există suficiente motive să credem că nu va mai fi la fel ca anul trecut”, a explicat Prof. Alexandru Rafila, pentru news.ro.Varianta indiană (delta) a coronavirusului ar putea avea transmitere comunitară din toamnă, de aceea este foarte important să fie monitorizată atent circulaţia variantelor virusului în această vară, spune Alexandru Rafila.Specialistul clarifică însă utilitatea vaccinurilor anti-Covid în cazul acestei tulpini.”Există studii recente care demonstrează că şi noua variantă indiană este acoperită în bună măsură de vaccin, mai ales de vaccinurile care conţin ARN mesager. Persoanele care sunt vaccinate cu două doze de vaccin Pfizer sau Moderna, mă rog, pe Pfizer s-a făcut studiul, arată că la ele există o protecţie între 80 şi 90%, deci o protecţie bună în continuare, aşa că nu cred că există motive să nu te vaccinezi, dimpotrivă, cu cât ne vaccinăm mai mulţi cu atât transmiterea va fi mai mică, posibilităţile de emergenţă a unor noi variante scad, şi există şi protecţie faţă de variantele care circulă în momentul de faţă”, a declarat Prof. Rafila. Varianta delta (indiană) a noului coronavirus se transmite de două ori mai repede faţă de varianta iniţială a virusului iar cei care se îmbolnăvesc cel mai uşor cu aceasta sunt tinerii, a mai explicat profesorul Rafila.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*