Aglomerație de nedescris și aer irespirabil în parcările subterane, la ora închiderii mall-urilor

În această seară, la închiderea mall-urilor, în parcări s-a declanşat haosul. Într-un mare centru comercial din Bucureşti, sute de oameni s-au grăbit pe ultima sută de metri să iasă din parcare şi au rămas cu toţii blocaţi în subteran. Telespectatorul nostru, care ne-a trimis imaginile pe Fii Observator, ne-a precizat că în interior aerul devenise irespirabil din cauza gazelor de eşapament. S-a stat chiar şi o oră la coadă. Într-un final, un echipaj de poliţie a ajuns la mall şi a dirijat şoferii care erau extrem de nervoşi.Prefectura Capitalei a transmis, duminică, faptul că au intrat în vigoare măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă de sâmbătă, atrăgând atenţia că în această seară intră în vigoare două măsuri noi: programul agenţilor economici se desfăşoară până la ora 18.00, iar deplasarea în afara locuinţei este limitată, după ora 20.00.Sâmbătă, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a adoptat o hotărâre privind măsurile restrictive care intră în vigoare, în Capitală, de duminică de la miezul nopţii.Astfel, circulaţia persoanelor este interzisă între orele 22.00-5.00 de luni până joi şi între 20.00-5.00, de vineri până duminică, iar operatorii economici pot funcţiona între 5.00 şi 21.00 în timpul săptămânii, respectiv 5.00-18.00, de vineri până duminică.La mall-uri trebuie asigurată o suprafaţă de 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană, iar accesul în pieţele agroalimentare şi în pieţele volante se va face fără a depăşi jumătate din capacitate.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*