Actorul Gelu Niţu s-a alăturat echipei Adela. Diseară, la Antena 1, este timpul pentru serialul Adela

Gheorghe este omul din umbra familiei Andronic încă de când au fost puse bazele afacerii de familie ce avea să devină cel mai mare trust media din România. Fost ofiţer de securitate, Gheorghe a ajuns să fie prieten cu cei doi fondatori ai grupului, dar şi cu soţiile şi copiii lor. Tocmai această prietenie avea să îl coste foarte scump. Fiul său, Bebe, avid după bani şi mereu dispus să accepte tot felul de şmecherii, a avut o prietenie specială cu Martha Andronic, care i-a distrus complet viaţa şi din cauza căreia a ajuns în puşcărie.Gelu Niţu: Participarea la acest serial este pentru mine a cincea ocazie de a juca sub conducerea managerială a doamnei Ruxandra Ion. Înainte de ăsta au mai fost patru seriale în care am avut bucuria să joc, cu mare plăcere. Şi acum, a venit în mod surprinzător şi plăcut acest moment. E vorba despre un personaj care este pe gustul meu, un bărbat puternic şi care ascunde lucruri pe care ne dorim să le aflăm cât mai curând. Este un personaj foarte incitant. Cum va evolua povestea lui Gheorghe şi a fiului său şi la ce gesturi va recurge tatăl pentru a-i salva onoarea lui Bebe, telespectatorii vor putea urmări în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.Totodată, imediat după difuzare, pe site-ul a1.ro, Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman le dau întâlnire urmăritorilor într-un nou episod al proiectului Adela – Tot ce nu se vede. Cu ajutorul lor, telespectatorii vor avea ocazia să “meargă” pe platourile de filmare, să surprindă atmosfera din culise şi să vadă tot ce se întâmplă în spatele camerelor. Tot ce nu se vede în serial şi tot ce nu se ştie despre actori, aceştia pot descoperi în seria de episoade online Adela – Tot ce nu se vede, imediat după difuzarea fiecărui episod, pe a1.ro, dar şi în fiecare miercuri, de la 17:30, la CulTour, pe Happy Channel. Cei de acasă au ocazia să descopere cum e să filmezi un astfel de proiect, ce fac actorii în pauze, cum se pregătesc pentru rolurile lor, lucruri mai puţin ştiute despre ei şi multe altele.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*