Actor din Harry Potter şi seria James Bond, răpus de o tumoră, la 55 de ani. Ultimul rol de referinţă l-a avut în superproducţia Cernobîl

Născut pe 5 martie 1966, în Kent, Paul Ritter şi-a început cariera în teatru în ultimul deceniu al secolului trecut, dar a devenit faimos ca urmare a apariţiilor pe marele ecran, ultima oară în serialul documentar Cernobîl. A jucat pentru National Theatre în spectacole precum „The Royal Hunt of the Sun”, „All My Sons”, „Coram Boy”, „The Hot-House”, „The Curious Incident of the Dog in the Night- time” şi, mai recent, a fost John Major în „The Audience”.

Pentru Royal Shakespeare Company, a avut roluri în montări ca „Troilus and Cressida” şi „The White Devil”. În 2009, a jucat alături de Amanda Root, Jessica Hynes şi Stephen Mangan în „The Norman Conquests” a Old Vic interpretată pe Broadway, pentru care a fost nominalizat la premiile Tony, potrivit Sky News.Alte ArticoleClipe sfâşietoare la înmormântarea lui Gabi Luncă. Artista …Victor Ciutacu, nemilos cu Selly. „Încă un papagal gonflat …Florin Salam, declarații şocante despre dependența de alcool. …

Citeşte şi Fotbalist de naţională, mort de Covid. Avea 43 de ani, iar în ultima vreme devenise actor şi prezentator tv

A jucat în numeroase producţii de televiziune, printre care „Cernobîl” şi „Ecaterina cea Mare”, iar în ultimii zece ani a dat viaţă personajului Martin Goodman în comedia „Friday Night Dinner”, la Channel 4.

Între lungmetrajele în care a jucat se numără „The Libertine”, „Hannibal Rising”, „Quantum of Solace” şi „Harry Potter and the Half-Blood Prince”.

Paul Ritter a murit în seara de 5 aprilie, a anunţat într-un comunicat agentul său.

Citeşte şi Pierdere uriaşă, un actor din „Bella Ciao!” a murit la doar 27 de ani

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*