Sidonia, o mamă româncă de 36 de ani, și-a pierdut viața pe autostrada A25, în Italia. Două fiice își plâng acum mama

Sidonia Nicoleta avea 36 de ani, era mamă a două fete și locuia în localitatea Montesilvano, unde lucra ca barmaniță, notează Libertatea.

Cum s-a petrecut tragedia

Incident ul a avut loc pe tronsonul dintre Aielli-Celano și Avezzano, în timp ce femeia se deplasa spre Viterbo, ca urmare a unei situații urgente apărute în familie. Autoturismul în care se afla se îndrepta către Roma și era condus chiar de ea. Alături se aflau fostul partener, un bărbat de 37 de ani din provincia Pescara, fiica sa cea mare, în vârstă de 18 ani, și o altă femeie, româncă, de 34 de ani, colegă de muncă.

Cei patru plecaseră împreună din Montesilvano, însă, puțin după ora 11.00, mașina a ieșit de sub control, a derapat și s-a răsturnat. Martorii au fost cei care au alertat autoritățile.

La intervenție au participat echipaje medicale ale serviciului 118 din Tagliacozzo, pompierii, poliția rutieră și reprezentanți ai companiei Autostrada dei Parchi. Un elicopter medical a fost trimis de la spitalul San Salvatore din L’Aquila, însă nu a putut ajunge la locul intervenției din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Pasagerii au fost salvați, însă pentru șoferiță nu s-a mai putut face nimic

Pompierii au reușit să îi scoată din autoturism pe ceilalți ocupanți și i-au predat echipelor medicale. În cazul Sidoniei, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, iar trupul său a fost transportat ulterior la morga din Avezzano.

Conform sursei menționate mai sus, victimele au fost transportate la unitatea de primiri urgențe pentru investigații.

Cele două femei au suferit plăgi minore, în timp ce bărbatul a prezentat o rană serioasă la nivelul capului și a fost ținut sub observație. Viața niciunuia dintre ei nu este în pericol.

Sidonia Nicoleta Păun era descrisă de cei apropiați ca o femeie plină de energie. Avea grijă de imaginea sa, lucru reflectat și într-un mesaj publicat pe rețelele sociale în luna decembrie, după o intervenție estetică.

„Un vis pe care îl port cu mine încă din adolescență, de când am devenit mamă pentru prima dată, acum 18 ani, a devenit realitate. Am înfruntat cu curaj intervenția nu doar pentru a-mi îmbunătăți corpul, ci mai ales pentru a mă regăsi pe mine. Nu a fost ușor, dar forța viselor este mai mare decât frica”, scria ea.

Potrivit publicației Il Centro, mesajul se încheia cu fraza: „ Astăzi începe un nou capitol, făcut din iubire față de mine însămi”.

Două fiice au rămas fără mamă

Viața Sidoniei gravita în jurul celor două fiice ale sale, una care tocmai împlinise 18 ani, și o fată în vârstă de 11 ani. În fotografiile distribuite online, acestea apar frecvent zâmbitoare alături de mama lor, inclusiv în imagini surprinse vara trecută, la piscină, cu ocazia aniversării femeii.

Poliția din Avezzano a deschis o anchetă și continuă verificările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul rutier.

Lasă un comentariu