Mircea Lucescu a murit! Fostul selecționer era internat pe secția ATI a Spitalului Universitar din București.
Sunt momente foarte dureroase pentru familia lui Mircea Lucescu. Starea fostului selecționer s-a înrăutățit considerabil, iar în noaptea de marti, marele antrenor și-a dat ultima suflare. Se afla în comă la Spitalul Universitar de Urgență București.
Neli, soția lui Mircea Lucescu, răpusă de durere
Din păcate, veștile despre Mircea Lucescu nu erau foarte bune. Fostul selecționer nu a mai răspuns tratamentului pe care medicii i l-au dat după infarctul suferit vineri. Tocmai de aceea, în acest weekend a fost transferat pe secția ATI a Spitalului Universitar din Capitală.
Se afla în comă, iar în acele momente extrem de grele, familia și apropiații au mers de urgență la unitatea medicală. Toți se rugau pentru starea de sănătate a fostului selecționer și își doreau ca acesta să își revină. Marius Șumudică a fost și el prezent pentru cel care i-a fost întotdeauna ca un tată.
Nu mai încape îndoială faptul că cea mai afectată a fost soția lui „Il Duce”. Neli Lucescu a părăsit spitalul în lacrimi cu câteva zile înainte de moartea lui. De asemenea, atunci când a vrut să urce în mașină, Mauru Mugur Onofrei a încercat să o ajute, dar aceasta ar fi răbufnit spunând: „Gata, lasă-mă!”










