Cele doua fete au fost gasite si sunt acum in siguranta, potrivit unui mesaj transmis de Politia Romana pe Facebook:
Rebeca și Melisa sunt în siguranță!
Două vieți salvate prin solidaritate, implicare și speranță.
Vă mulțumim tuturor celor care nu ați rămas indiferenți.
Respect și recunoștință colegilor din structurile MAI și voluntarilor- datorită lor, această poveste are un final fericit!
Autoritățile sunt în alertă după dispariția a două fetițe din municipiul Târnăveni. Copilele au plecat de acasă în cursul zilei de 29 martie, iar de atunci nu au mai fost găsite. Polițiștii au declanșat căutări ample și fac apel la populație pentru orice informație care ar putea ajuta la găsirea lor.
Cum s-a produs dispariția
Potrivit informațiilor oficiale, cele două minore – Rebeca și Melisa – au fost văzute ultima dată în jurul orei 14:00, când au plecat de la domiciliu.
La aproximativ trei ore după dispariție, polițiștii din Târnăveni au fost alertați, iar imediat au început operațiunile de căutare în zonă și împrejurimi.
Melisa Ariana (4 ani)
- Înălțime: 80–100 cm
- Greutate: aproximativ 18–20 kg
- Ochii: căprui
- Părul: negru, prins în două codițe
- Îmbrăcăminte:
- bluză roșie cu mânecă lungă (imprimeu Mickey Mouse)
- colanți roz
- șlapi albaștri
- Rebeca Alexandra Buta (5 ani)
- Înălțime: 100–110 cm
- Greutate: aproximativ 20 kg
- Ochii: căprui
- Părul: negru, creț, prins în coadă
- Îmbrăcăminte:
Apel urgent din partea autorităților
Poliția solicită sprijinul cetățenilor. Orice informație, indiferent cât de minoră pare, poate fi crucială în găsirea celor două copile.
Dacă le-ați văzut sau aveți indicii despre locul în care s-ar putea afla:
- sunați imediat la 112
- sau contactați cea mai apropiată unitate de poliție
Situație critică: fiecare minut contează
Dispariția unor copii atât de mici este considerată o urgență majoră. Autoritățile continuă căutările în ritm intens, însă implicarea comunității poate face diferența.
Distribuirea informației poate ajuta la găsirea lor în siguranță.










