Două avioane F‑16 Fighting Falcon au decolat

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că sistemele radar au detectat mai multe ținte aeriene la nord de județul Tulcea, în zona Chilia Veche – Vâlcov, vineri dimineață, în jurul orei 10:00.

În urma situației, sistemele de apărare antiaeriană au fost activate, iar două aeronave F‑16 Fighting Falcon de la Baza 86 Aeriană Borcea au decolat pentru a cerceta și monitoriza spațiul aerian.

A fost emis mesaj RO‑ALERT pentru populație

Locuitorii din zona vizată au primit un mesaj prin sistemul RO‑ALERT prin care au fost îndemnați să rămână calmi și să se adăpostească.

Autoritățile au recomandat populației:

  • să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă
  • să rămână în interiorul locuințelor, departe de geamuri și pereți exteriori
  • să respecte indicațiile transmise de autorități

Alerta a fost emisă după ce autoritățile au semnalat posibilitatea ca resturi de dronă să fi căzut pe teritoriul României, în zona Chilia Veche.

Echipe pregătite să intervină

Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Apărării Naționale, echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a verifica situația și pentru a demara operațiuni de căutare.

„Vineri, 13 martie, sistemele radar ale MApN au detectat, în jurul orei 10:00, ținte aeriene la nord de județul Tulcea, în zona Chilia Veche – Vâlcov. Sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, iar două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au decolat pentru cercetarea și monitorizarea spațiului aerian”, au transmis reprezentanții ministerului.

Atacuri cu drone în regiunea Odesa

Alerta a fost emisă în contextul intensificării atacurilor din apropierea graniței României. În seara zilei de 12 martie, forțele ruse au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa, din Ucraina.

Potrivit autorităților locale, un depozit cu produse alimentare a fost avariat în urma atacului.

Apel la calm din partea autorităților

ISU Tulcea a transmis că riscurile asociate situației din apropierea frontierei româno-ucrainene se mențin, motiv pentru care populația trebuie să respecte indicațiile primite.

Autoritățile le-au reamintit cetățenilor că pot apela numărul unic de urgență 112 dacă observă obiecte suspecte sau situații care ar putea reprezenta un pericol.

Lasă un comentariu