În incidentul rutier, o întreagă familie a fost spulberată. Sorin, soția lui, Diana și pruncul lor nenăscut. În urma tragediei, apropiații celor doi au transmis multe mesaje pline de durere, fiind în continuare marcați de vestea cumplită.
Marți dimineață, doi soți și copilul lor nenăscut au sfârșit pe un drum din Iași. Aceștia se îndreptau către un control medical, femeia fiind însărcinată în 33 de săptămâni. Conform Ziarul de Iași, Diana, în vârstă de 36 de ani, era jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, iar soțul ei, Sorin, un cunoscut om de afaceri din județ.
Aceștia nu au mai avut nici o șansă după ce au intrat cu mașina într-un alt autoturism condus de un tânăr de 35 de ani, tot un om de afaceri din județul Vaslui.
Îndurerați, colegii Dianei au transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele sociale, în care o deplâng pe „căpitan Iacob Diana”, care a plecat mult prea devreme la ceruri, în urma unei tragedii cumplite.
„Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, căpitan Iacob Diana.
Astăzi nu am pierdut doar o colegă, ci un om deosebit și un camarad de nădejde, iar plecarea ei lasă un gol greu de cuprins în cuvinte și o durere profundă în sufletele noastre.
Diana a fost un cadru profesionist dedicat, implicat și responsabil, care și-a îndeplinit mereu sarcinile cu seriozitate și demnitate. S-a remarcat prin spirit colegial, disponibilitate și implicare, fiind mereu alături de echipă și contribuind cu calm și echilibru la îndeplinirea activităților din unitatea noastră.
În aceste clipe de grea încercare, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace, iar familiei îndurerate să îi ofere alinare, putere și mângâiere.
Drum lin printre îngeri, Diana! Nu te vom uita niciodată!”










