Doi copii s-au înecat în Vaslui! Aceștia au încercat să traverse un lac înghețat în timp ce se aflau la colindat

Este vorba despre un băiat de 12 ani și sora lui, în vârstă de 14 ani, care nu s-au mai întors acasă după-amiaza. Potrivit primelor informații, cei doi copii ar fi făcut parte dintr-un grup de colindători și ar fi încercat să traverseze luciul de apă acoperit de gheață. La un moment dat, stratul înghețat ar fi cedat, iar cei doi nu au mai putut fi văzuți, notează Observatornews.

Părinții au declarat că ultima dată i-au zărit pe copii în jurul orei 15:15, iar îngrijorarea a crescut odată cu lăsarea serii.

Apelul la numărul de urgență a fost făcut la ora 17:35, moment în care forțele de intervenție au fost mobilizate de urgență.

La acțiune participă salvatori, cât și polițiști, căutările fiind îngreunate de condițiile din teren și de întuneric.

Conform unor surse, cei doi copii ar fi fost găsiți ulterior în apă, însă fără viață.

Autoritățile continuă verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Lasă un comentariu