Andra îi răspunde unui internaut care a criticat-o că a postat o fotografie cu familia, după slujbă, în fața bisericii: „Nu e vorba de laudă, ci de bucuria de a împărtăși ceva ce ține de suflet”

Hărțuiți luni de zile de un bărbat, Andra și Cătălin Măruță au trecut prin clipe tensionate și au apelat la ajutorul justiției pentru a-și recăpăta liniștea. Când situația părea că s-a mai așezat, artista a ales să transmită un mesaj de echilibru printr-o fotografie postată în fața bisericii, alături de familie. Imaginea nu a fost însă percepută la fel de toată lumea.

Cum s-a pozat familia Măruță în fața bisericii

Imaginea îi surprinde pe Andra și Cătălin Măruță alături de cei doi copii, într-o zi însorită de duminică. Îmbrăcați elegant și zâmbitori, cei patru au pozat împreună, având în spate unde tocmai participaseră la slujbă.

„Astăzi am mers cu toată familia la biserică. E un obicei pe care încercăm să-l păstrăm de fiecare dată când putem, pentru că liniștea pe care o simți acolo și pacea din suflet pe care o primești sunt de neînlocuit. Atmosfera din biserică e ceva ce nu se poate compara cu nimic altceva… o binecuvântare pentru suflet și pentru familie’, a scris Andra.

Ce critici le-au adus internauții

Dacă mulți fani i-au felicitat pentru credință și unitate, au existat și voci care au interpretat gestul drept o formă de epatare.

„Și trebuia neapărat să vă lăudați că ați fost la biserică? Știți câta lume merge? Ce ar însemna să se afișeze toți! Țineți pentru voi, pentru sufletul vostru, nu pentru aprecieri. Pe unii chiar nu îi interesează ce / unde/ cum faceți voi!’, a fost comentariul tăios.

Comentariul nu a lăsat-o indiferentă pe Andra, care a ținut să explice de ce a postat fotografia din fața bisericii. Artista a explicat că nu a fost vorba despre o laudă, ci pur și simplu a simțit să împărtășească un moment personal, sperând că și alți oameni să găsească în gestul ei o sursă de inspirație.

„Nu e vorba de laudă, ci de bucuria de a împărtăși ceva ce ține de suflet. Credința nu e despre imagine, ci despre trăire, iar dacă printr-o postare reușim să le amintim oamenilor de liniștea pe care o aduce mersul la biserică, atunci chiar cred că merită’, a răspuns Andra.

Sursa foto: Facebook

Lasă un comentariu