În imaginile ce au apărut pe internet cu crucea lui Ion Iliescu se poate observa că de pe această lipsesc inscripții importante. Mai precis, pe aceasta nu sunt notate literele „INRI”, acronimul ce se inscripționează de obicei pe crucile decedaților creștini.
Ce inscripție lipsește de pe crucea lui Ion Iliescu
Ion Iliescu a încetat din viață luni, în data de 5 august 2025. Fostul Președinte al României s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani, după o internare de 57 de zile la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“. Acum, trupul neînsuflețit al acestuia este depus, încă de dimineață, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni.
Acolo, lângă sicriu, se află și crucea lui Ion Iliescu. În imaginile ce au apărut pe internet se poate observa că o inscripție importantă lipsește de pe aceasta. Mai precis, nu sunt notate literele „INRI”. Acronimul vine de la „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor” și se notează în mod normal de crucile decedaților creștini.
Potrivit Evangheliei după Ioan, această inscripție a fost scrisă de Pilat din Pont pe crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
| Sursă foto: Agerpres
Fostul președinte al României urmează să fie înmormântat joi, în data de 7 august 2025, la Cimitirul Militar Ghencea III.
De-a lungul vieții sale, Ion Iliescu a declarat că are o relație de respect cu Biserica Ortodoxă, însă nu s-a identificat ca fiind un creștin practicant, conform Observator. Iată declarația dată de fostul Președinte în cadrul alegerilor din anul 1996:
Domnule Constantinescu, eu m-am născut într-o familie de oameni evlavioși, am fost botezat în Biserica Ortodoxă Română și am această calitate. Sigur, în evoluția mea intelectuală s-au produs anumite deplasări, dar am rămas pătruns de elementele fundamentale ale credinței și ale moralei creștine. Eu sunt mai moral și mai creștin decât mulți alții care își etalează public această credință.
Anumiși analiști politici consideră că acesta a fost unul dintre momentele ce au făcut ca Iliescu să piardă în fața lui Emil Constantinescu.










