Momente extrem de dificile duminică după amiaza pentru zeci de călători aflați într-un vagon de tren. Mijlocul de transport a fost cuprins de un incendiu, într-o gară din județul Prahova.
Un vagon al unui tren de călători a luat foc, în Prahova. Zeci de oameni erau în interior
Din primele informații, alarma s-a dat în jurul orei 17.30. Atunci, un incendiu a izbucnit la un vagon de călători, în Gara Plopeni, din judeţul Prahova. Primele date arătau faptul că aproximativ 40 de persoane erau în tren.
Mai multe echipaje de pompieri au fost mobilizate la fața locului. Angajații ISU au acționat inițial pentru localizarea și lichidarea acestui incendiu. Flăcările au fost raportate la un vagon de călători aflat în Gara Plopeni.
”Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Plopeni, cu sprijinul celor de la Garda de Intervenție Băicoi, acționează cu 2 autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un vagon de călători, în Gara Plopeni.
La locul indicat, a fost mobilizată și o ambulanță SMURD”, a transmis ISU. Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă la un vagon de călători al trenului care circula pe ruta Slănic – Ploiești Sud. Toți cei circa 40 de pasageri s-au autoevacuat.
Incendiul de la vagonul de tren din Prahova, lichidat după 30 de minute
În jurul orei 18.00, incendiul produs duminică la un vagon de călători în Gara Plopeni a fost lichidat, a anunțat ISU Prahova. Instituția mai notează că nu au fost înregistrate victime.
Până la ora publicării acestei știri nu se cunosc oficial cauzele izbucnirii focului. De notat că recent, vineri, 1 august, Federația Națională Mișcare Comercial-Vagoane (FNMCV) a atras atenția că ”siguranța feroviară este în pericol”.
”Viața bate filmul. Siguranța feroviară este în pericol! Preocuparea actuală a guvernanților de a rentabiliza cu orice preț un sector pe care nu îl înțeleg este profund contrară realităților din teren. Se discută despre reducerea programului de lucru, dar se ignoră complet lipsa investițiilor esențiale în infrastructura feroviară”, se arată într-un comunicat emis de FNMCV.










