Săptămână neagră în zona aviatică din România. După tragediile din Hunedoara și Olt, duminică un alt avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Tulcea. Doi bărbați de 50 de ani au murit după ce un aparat de zbor s-a răsturnat la aterizare, la Gura Portiței. Cine sunt Cristi și Mihail.
Destin tragic pentru pilotul Cristi Ivanov și pasagerul Mihail Pojoga, bărbații decedați în tragedia aviatică de la Gura Portiței
Un grav accident aviatic a avut loc duminică, 20 iulie 2025, în zona Gura Portiței, județul Tulcea. Potrivit ISU Delta, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dispeceratul ISU Tulcea era informat despre producerea unui accident aviatic în zona complexului Gura Portiței din Delta Dunării.
La bordul aparatului de mici dimensiuni se aflau doi bărbați de aproximativ 50 de ani. E vorba de pilotul Cristi Ivanov și un pasager, pe nume Mihail Pojoga.
”Elicopterul SMURD a ajuns în scurt timp la locul accidentului, însă, din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru cele două persoane aflate în avion, acestea prezentând leziuni incompatibile cu viaţa”, a transmis ISU Tulcea.
Apar detalii terifiante despre tragedia din Tulcea. Se pare că aeronava cu Cristi Ivanov la manșă ajunsese în zonă pentru a-l prelua pe Mihail. Acesta din urmă tocmai scăpase cu bine dintr-un alt accident aviatic.
El pilotase inițial un avion de mici dimensiuni care s-a răsturnat la aterizare, pe un dig din localitatea Periteasca. La bordul aeronavei se afla şi fiul său de 18 ani. Inițial, cei doi au scăpat ca prin minune. Accidentul aviatic nu a fost raportat la 112.
Mihail nu a mai avut noroc a doua oară
A doua oară, Mihail nu a mai avut noroc. La orele serii, două aeronave au mers să-i preia pe cei doi (Mihail și fiul său). Prima, din Brăila, a fost pilotată de Albert Malaxa. Aceasta l-a preluat pe tânărul de 18 ani şi a aterizat în siguranţă.
Din păcate, cea de-a doua, pilotată de Cristi Ivanov, care l-a preluat pe tatăl băiatului, s-a prăbușit, conform Observator News. Anchetele deschise de autoritățile aeronautice, dar și de Poliție și Parchet, vor stabili împrejurările exacte în care s-au produs cele două evenimente aviatice, unul dintre ele cu urmări tragice.










