Cine este bărbatul mort în accidentul îngrozitor de pe Centura Bucureștiului. Ionuț Dogaru era un tânăr fericit și împlinit care a pierit fără vreo vină într-un teribil accident petrecut în dimineața zilei de marți, 8 iulie.
El este bărbatul mort în accidentul de pe Centura Bucureștiului
Cele trei ceasuri rele l-au urmărit pe Ionuț, o tânără speranță din lumea sportului. Acesta se deplasa regulamentar în zona Mogoșoaia, moment în care un autocamion l-a acroșat în plin. Puterea impactului a fost atât de mare încât și parapeții din beton au fost spulberați.
Ionuț a fost găsit inconștient, în stop cardio-respirator, iar medicii ajunși la locul producerii accidentului catastrofal nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Au constatat decesul tânărului ce a lăsat în urma lui doar lacrimi. Întreaga comunitate îi deplânge dispariția precoce.
De loc din Purani, un sat în comuna cu același nume din județul Teleorman, Ionuț era un tânăr plin de viață, cu mulți prieteni și o iubită frumoasă. Acum toți cei dragi se pregătesc de înmormântare.
Colegii de echipă sunt devastați
Odată ce vestea morții lui Ionuț a apărut, toți cei dragi au trimis condoleanțe. Inclusiv Inter Purani, echipa de fotbal la care Ionuț activa ca jucător de fotbal amator la Liga a V-a județeană Teleorman, a scris un mesaj emoționant în memoria acestuia.
„Cu sufletele cernite și inimile îndurerate, anunțăm cu profund regret că prietenul nostru drag, Ionuț Dogaru, a trecut la cele veșnice în această dimineață, în urma unui tragic accident petrecut la Mogoșoaia.
Ionuț a fost mai mult decât un prieten — a fost un om bun, cald, mereu cu zâmbetul pe buze și o vorbă bună pentru fiecare. Pe terenul de fotbal, la echipa Inter Purani, a fost un jucător devotat, respectat de colegi și iubit de suporteri.
Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor dragi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nu te vom uita niciodată, Ionuț!”, au scris coechipierii lui Ionuț Dogaru pe pagina lor de Facebook.
Cei care l-au cunoscut îl caracterizează pe Ionuț drept o persoană veselă și plină de energie. Unul dintre mesajele sfâșietoare postate pe pagina tânărului sună astfel: „De azi înainte nu-l vom mai cauta la telefon sau acasă. De azi înainte îl vom cauta doar în inimile noastre și printre amintiri, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată. Odihnească-se în pace!”.










