Nicușor Dan a semnat legea ce le asigură viitorul pensionarilor. Nimeni nu se mai poate atinge de pensiile mici

Nicușor Dan a semnat legea ce le asigură viitorul pensionarilor. Este vorba despre promulgarea legii de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 105/2024. Aceasta introduce o serie de măsuri de protecție socială la cel mai înalt nivel, menite să protejeze persoanele cu venituri mici. Această măsură vine în special în sprijinul pensionarilor, în contextul recalculării pensiilor.

Nicușor Dan a semnat legea ce le asigură viitorul pensionarilor

Legea semnată de Nicușor Dan are traiectorie directă către Monitorul Oficial. Aceasta vizează menținerea accesului la ajutoarele sociale pentru cei cu venituri mici. Astfel, potrivit textului de lege, pentru calculul drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie, se va lua în considerare pensia din luna august 2024. Asta înseamnă că se va decide cine beneficiază de ajutoarele de la stat în funcție de veniturile de dinainte de intrarea în vigoare a noii formule de calcul a pensiilor.

Prin această măsură, președintele Nicușor Dan le asigură viitorul vârstnicilor prin legea pensionarilor, iar până la 15 octombrie 2025 nimeni nu se va mai putea atinge de veniturile mici. Decizia este menită să prevină excluderea de la măsurile de sprijin a persoanelor vulnerabile.

Cine poate primi ajutorul de la stat

De asemenea, legea semnată de Nicușor Dan pentru protecţia pensionarilor prevede și menținerea plafonului majorat de venituri până la care vârstnicii pot beneficia de compensarea cu 90% a prețului medicamentelor.

Se păstrează, așadar, pragul de 2.020 de lei pe lună, stabilit la 1 septembrie 2024, în locul revenirii la valoarea anterioară de 1.830 de lei. De această măsură vor beneficia cei ce primesc pensii sau indemnizații sub suma menționată.

Legea semnată de președinte chiar înainte de weekend asigură continuitatea oferirii sprijinului prin tichetele sociale pentru alimente și mâncare caldă finanțate prin fonduri europene. Deci și pensionarii cu venituri lunare de până la 2.210 lei pot beneficia de acest sprijin din partea statului.

Actul normativ semnat de Nicuşor Dan mai prevede un lucru important. Se prelungește, până la 30 iunie 2026, termenul de încadrare în categoria funcțiilor contractuale în sistemul public de pensii. De asemenea, se ajustează și numărul de posturi prevăzute în Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, cu încadrare în bugetul alocat.

Lasă un comentariu