Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a lansat joi seară una dintre cele mai importante declarații din campanie: în cazul în care va fi ales președinte, va propune un premier cu nume și prenume.
Este vorba despre Ilie Bolojan.
Nicușor Dan mizează pe Bolojan: „Mi-l doresc foarte mult”
În cadrul dezbaterii organizate de Euronews, Nicușor Dan a declarat fără ezitare: „Îmi doresc un guvern din care să facă parte cele patru partide pro-occidentale, plus minorităţile naţionale. Îmi doresc ca acest guvern să fie condus de o persoană care a dovedit că ştie să facă reformă, adică să taie cheltuieli, o persoană care a dovedit că are viziune de dezvoltare, mi-l doresc foarte mult – nu e o surpriză – pe domnul Bolojan, numai că nu vreau să promit ceva ce nu este exclusiv în decizia mea”. Nicușor Dan a subliniat că prioritatea sa imediată va fi să cheme la negocieri formațiunile pro-occidentale, pentru formarea unei majorități stabile care să guverneze România „într-o cultură a legii, a muncii, a prosperității”.
George Simion refuză să ofere un nume: „Vizez un guvern de uniune naţională”
În același cadru, candidatul AUR, George Simion, a evitat să avanseze un nume concret de premier, dar a insistat asupra unei formule de coabitare națională: „Vizez un guvern de uniune naţională care să liniştească lucrurile. Trebuie să ne întoarcem la pace şi tocmai de aceea voi nominaliza un român, un om care iubeşte pacea, după ce reuşim să revenim la atributele constituţionale, la democraţie şi la voinţa poporului român. Nu voi face o nominalizare, ci un guvern de largă majoritate naţională care să asigure ieşirea României din crizele suprapuse în care se află”. Simion a mai declarat că, dacă va deveni președinte, nu va mai aloca fonduri pentru alte state.
Vrea sau nu Ilie Bolojan să ocupe funcția de premier al României?
Declarația lui Nicușor Dan privind dorința de a-l propune pe Ilie Bolojan în funcția de premier vine după ce, pe 14 martie, actualul președinte interimar al României, Ilie Bolojan, a fost întrebat despre o posibilă numire într-o astfel de poziție. În cadrul conferinței de presă susținute atunci, Bolojan a transmis un mesaj de reținere:
„Dacă vă aduceți aminte, și anul trecut au existat propuneri de premier în perioada campaniei. Acestea sunt, în mare parte, speculații, lansate de diferite candidaturi care încearcă să se poziționeze în competiția prezidențială. Sunt conștient că astfel de discuții vor continua și în această perioadă, dar trebuie să tratăm aceste subiecte cu precauție și rațiune, având în vedere mecanismele parlamentare și configurația actuală a Parlamentului. Este important să ne concentrăm pe crearea unor echipe puternice, formate din oameni competenți și bine calificați, care să poată contribui la implementarea unor schimbări semnificative. Schimbările și reforma guvernamentală nu pot fi realizate de un singur om, oricât de bine pregătit ar fi el, ci printr-o echipă bine pusă la punct. Proiectele de succes sunt întotdeauna rezultatul unui efort colectiv, nu al unui efort individual”, a subliniat Ilie Bolojan.
Poziția rezervată a actualului președinte interimar contrastează cu determinarea exprimată de Nicușor Dan, care l-a numit clar pe Bolojan drept opțiunea sa pentru funcția de premier. Rămâne însă de văzut dacă, în ipoteza în care Dan va câștiga alegerile prezidențiale, această dorință se va concretiza în fața realităților politice și parlamentare.










