Graba este semnul că în noi se află un duh rău. Pe de altă parte, răbdarea este semnul prezenței lui Dumnezeu în noi.
Orice tulburare vine de la diavol, iar atunci când suntem grăbiți, ne simțim tulburați, agitați, neliniștiți. Chiar și oamenii care sunt din fire pașnici, răbdători și liniștiți, au momente în care devin nerăbdători.
Graba este de la diavol
Graba este de la diavol
Cu toții suntem încercați de acest duh al grabei, mai ales în zilele noastre. Cu toții putem simți o anume accelerare a timpului și odată cu ea o zorire a propriului nostru sine.
Parcă nu ne mai ajung cele 12 ore din zi să ne terminăm toate treburile. Mâncăm pe fugă, conversăm cu ceilalți pe fugă, alergăm toată ziua și dormim puțin.
Timpul parcă se scurge din ce în ce mai repede și intrăm, vrând-nevrând, într-un fel de cursă contra-cronometru.
Părintele Emilianos Simonopetritul definește graba nu ca un comportament al omului modern, influențat de factorii de stres de mediu și sociali. Ci o definește din punct de vedere duhovnicesc.
Când vorbește despre ea spune că este „duhul demonic și înfricoșător al grabei”. Nerăbdarea vădește în noi multă iubire de sine. În timp ce răbdarea este una din trăsăturile lui Dumnezeu. El este numit „îndelung-răbdător”.
Se poate spune că răbdarea este ritmul în care lucrează Dumnezeu, iar graba ritmul diavolului. Maica Gavrilia Papaiannis spunea că „Dumnezeu lucrează în veșnicie și de aceea trebuie să avem răbdare”.
Mântuitorul ne spune limpede că întru răbdare rodește sufletul virtuțile care ne duc la viața veșnică (Luca 21, 19). Răbdarea este o condiție a mântuirii. Cine are alte virtuți dar îi lipsește răbdarea, nu va putea rezista până la capăt.
Iată ce spune Sfântul Petru Damaschinul: „Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtășește de toate virtuțile, dacă nu va răbda până la sfârșit și nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în Împărăția Cerurilor. Fiindcă și cei care au luat arvuna au nevoie de răbdare, ca să primească răsplata desăvârșită în veacul viitor”.
Răbdarea se face pricinuitoare de toate lucrurile bune și păzitoare a aceslora. Răbdarea „dă ușurare și tărie de suflet și nu lasă pe cel ispitit să fie strâmtorat de descurajare, care este arvuna gheenei”.
Părintele Emilianos așează răbdarea pe locul 8 în secretele unei vieți fericite. Răbdarea este una din cele mai bune arme împotriva deznădejdii, care ucide sufletul, spune Sfântul Petru Damaschinul. Răbdarea dă mângâiere și păzește sufletul de simțirea necazurilor și a durerilor.
Răbdarea înseamnă așteptare. A răbda înseamnă a aștepta. „Așteptând, am așteptat pe Domnul”, spune Psalmistul. Și se vede că această îndelungă răbdare a fost răsplătită, pentru că zice mai departe: „Și S-a plecat spre mine. A auzit rugăciunea me. M-a scos din groapa ticăloșiei și din tina noroiului”. (Ps. 39, 1-2).
Pentru mulți dintre noi, răbdarea înseamnă neliniște, apăsare, apatie, deznădejde. Însă a aștepta întru răbdare (pe Domnul) înseamnă a-ți păzi pacea sufletului.
Chiar dacă pare un verb pasiv, a aștepta înseamnă a face ceva. Înseamnă a birui patimile care se opun răbdării – răzvrătirea, cârtirea, necredința. Înseamnă a avea bărbăție sufleteacă, pentru că nu oricine poate să rabde și să aștepte.
„Fac răbdare cu o atitudine pozitivă. Rabd pentru că aștept! Îl aștept pe Hristos! Îl aștept pe Duhul Sfânt! Aștept harul! […] Răbdarea are o mare putere. Răbdarea pe care o fac are în sine o putere creatoare.”
