Găteşte-te Betleeme, că s-a deschis tuturor Edenul!

Hristos S-a nascut si pentru cei care cred ca S-a intrupat degeaba, pentru ca degeaba ar fi Biserica Lui.

Hristos S-a nascut si pentru cei care cred ca preotii sunt inutili, desi El a fost primul preot si ne-a lasat Sfintele Taine.

Hristos S-a nascut si pentru cei care cred ca împartășania e o prostie, desi El S-a frânt pentru toata lumea, ca sa ne deschida Cerul.

PUBLICITATE

Hristos S-a nascut si pentru cei care striga la El cu ura, precum odinioara pe drumul Golgotei, acuzandu-L de toate relele lumii desi El este iubirea care ni S-a dăruit.
Hristos pentru noi toti Se naste.

Găteşte-te Betleeme, că s-a deschis tuturor Edenul! Împodobeşte-te, Efrata, că Pomul vieţii a înflorit în peşteră din Fecioară! Pentru că pântecele Aceleia Rai Înţelegător s-a ară­tat, întru care este Dumnezeies­cul Pom, din care mâncând vom fi vii şi nu vom muri ca Adam.

 

PUBLICITATE

Hristos Se naşte, ca să ridice chipul cel căzut mai înainte.
Fecioara astăzi pe Cuvântul Cel mai înainte de veci merge să-L nască în peşteră în chip de negrăit. Dănţuieşte lumea au­zind, slăveşte cu Îngerii şi cu păstorii pe Cel Ce vine să Se arate Prunc Tânăr, pe Dum­nezeu Cel mai înainte de veci.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Porumbiţa Stăpânu­lui cea Curată, cea Cinstită, fără de prihană şi Frumoasă între femei, ca pe Ceea ce ai născut pe Domnul tuturor, te fericim cu credinţă, de Dumnezeu Fericită.

Lasă un comentariu