„Nu sunt eu prima, nici ultima și nu pot schimba ceva. Mi se pare egoist să mă gândesc la o alternativă în care îi spun să nu plece, doar pentru a evita suferința mea. Ar fi inuman. Ea are visul ei și este firesc să și-l împlinească, la fel cum am făcut și noi toți. La urma urmei, și eu am plecat de acasă”, a mai adăugat Teo Trandafir.

Fiecare urmează propriul program

Teo Trandafir își amintește că, în trecut, ea și Maia aveau un program comun, dar odată cu trecerea anilor, Maia a început să-și petreacă tot mai mult timpul cu prietenii ei. Este un lucru normal în lumea adolescenței.

„Mi se pare absurd să impun unui adolescent de 18 ani niște ritualuri de care eu să mă țin. Totul depinde de programul și prietenii ei, cu cine vrea să iasă și cât timp vrea să petreacă. Dacă prietenii ei merg la munte, nu pot să-i spun să rămână cu mine pentru a respecta un ritual. Au fost vremuri în care aveam multe activități comune, dar trecute sunt”, a mai adăugat zâmbind Teo Trandafir pentru sursa citată.